sâmbătă, 17 martie 2012

Tehnologia bate igiena

Am citit recent o stire care informeaza ca in India 59% dintre gospodarii au un telefon mobil, fata de numai 47% care au toaleta.

Stirea ar fi mai mult vesela daca n-ar fi totusi foarte trista. Tehnologia mobila a patruns mult mai departe decat a reusit sa o faca canalizarea. Probabil ca e vorba si de infrastructura si de vointa administrativa, dar si de interesul cetateanului.

Intrebarea care se pune este cat esti dispus ca individ sa platesti pentru a-ti satisface o nevoie. Nu stim exact cat ar fi dispusi sa plateasca indienii din zonele sarace, dar stim ca ar plati mai mult pentru comunicare decat pentru igiena.

In India varianta mai practica e achizitionarea unui telefon, si pe undeva au dreptate. Fara telefon nu-ti poti satisface nevoia de comunicare la distanta, pe cand fara toaleta se poate supravietui, cum ni se dovedeste de multe ori chiar in centrul vechi al Bucurestiului.

Sper ca totusi beneficiarii telefoanelor au macar curent electric, pentru a-si reincarca bateriile .




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu